Scurt Istoric
Jadul “Quetzal”- jaditul verde luminos din Guatemala – a fost pretuit de culturile mesoamericane, ca si jadul “Kingfisher” – roca de culoare verde-viu din Burma – a devenit piatra preferata a carturarilor si imparatilor chinezi dupa anul 1800. Burma (Myanmar) si Guatemala sunt in prezent sursele principalele pentru bijuteriile de jadit si Canada este sursa de nefrit lapidar. Jadul nefrit a fost folosit mai mult in China inainte de anul 1800, dar si in noua Zeelanda, pe coasta Pacificului si coastele atlantice ale Americii de nord, Europa neolitica, si Asia de Sud-Est. In afara de cultura mezoamericana, jaditul a fost folosit si de culturile neolitice japoneza si europeana.
Jadul isi are originile in China legendara cand era socotita o piatra regala. La inceput, obiectele de jad erau unelte folosite in munca si viata cotidiana. Ulterior au aparut obiecte ornamentale din jad, care au devenit simboluri ale avutiei si puterii. Multe obiecte sunt din domeniul religios si superstitios, fiind invaluite intr-o nuanta misterioasa. Oamenii purtau obiecte de jad pentru a inlatura si a evita nenorocirile, mancau jad pentru a fi longevivi si isi imbracau mortii cu costume de jad pentru a fi pastrat permanent cadavrul. Jadul a devenit un lucru nelipsit din viata chinezilor in antichitate. In acelasi timp, jadul a fost cunoscut si de catre civilizatia Mayasa, dar obiectele care ne-au parvenit din aceasta parte a lumii sunt mai rare deoarece aici s-a instituit o taxa pe jad, ceea ce a dus la limitarea folosirii lui.
Importat din China patrunde in Europa abia incepand cu secolul al saisprezecelea. Obiectele de jad aduse de spanioli din Lumea Noua au fost denumite “piedra de hijada”, care a devenit in franceza “ejade” si in final, “jad”.
Mit si Realitate
Conform mitului chinez al creatiei dupa ce omul a fost creat, el a pribegit pe pamant neajutorat si vulnerabil la atacurile animalelor salbatice. Maniat Dumnezeu a avut mila de el si ia facut un fals curcubeu in jad, pe care la aruncat pe pamant la om pentru ca acesta sa se descopere si sa se protejeze cu el.
Unii carturari au sugerat ca civilizatia chineza a fost construita in jurul jadului. Cunoscut sub numele de “Piatra de Rai”, jadul a fost mult mai valoros decat aurul sau pietrele pretioase in China imperiala si a fost considerat o punte de legatura intre cer si pamant. Pretuit atat pentru frumusetea sa, cat si pentru valoarea sa simbolica jadul a fost purtat in mod traditional ca talisman de chinezi si prelucrat in diferite obiecte.
Conform altui mit jadul s-a cristalizat din lumina Lunii ce rasarea in spatele muntiilor sfinti. Era piatra regala si se credea ca este materializarea principiilor cosmice si ca poseda cele cinci virtuti ale filosofiei chineze: compasiune, modestie, curaj, justitie si intelepciune, insa si binevointa, stiinta, virtute, puritate, rezistenta, inventivitate si moralitate.
Semnificatia jadului
Venerat pentru duritatea si textura sa jadul simbolizeaza cosmosul, averea, puterea politica, securitatea, o stare buna de sanatate si putere. In China cicade de jad erau puse pe limba mortilor pentru a le grabi invierea; porcii de jad semnificau prosperitatea, discurile de jad reprezentau cerul si o bucata de jad inchisa intr-un patrat semnifica pamantul.
Carturarii confucianisti au comparat cele 11 virtutii ale jadului cu modele comportamentale umane. Confucius insusi echivala piatra cu inteligenta, adevarul, loialitatea, justitia, puritatea si umanitatea. El a folosit piatra pentru a simboliza ideea de a junzi, idea de om nobil sau superior. Alchimistii taoisti puneau praf de jad in elixiruri sperand ca acestea ii face nemuritori.
Imparatii comunicau cu zeii prin intermediul discurilor de jad; si poetii chinezi numeau pielea femeilor frumoase “parfum de jad” si sexul femeii “poarta de jad”. O bomboana de jad era oferita in mod traditional nou-nascutilor. Cadouri de jad erau frecvent date mita pentru a corupe oficialii chinezi. In jocurile atletice pentru cel de-al doilea si al treilea loc concurentii primeau trofee de aur si fildes, iar castigatorii primului loc erau premiati cu jad.
Chinezii sau japonezii nu au nici o ezitare in cumpararea unei piese bune de jad, pentru a o oferi familiilor sau prietenilor lor pentru noroc. Oferirea de jad unui asiatic transmite o senzatie speciala.
Istoria jadului la Maori
Jadul nefrit in noua Zeelanda este cunoscuta ca pounamu in limba Maori, jucand un rol important in acesta cultura. Este considerat o taonga sau o comoara si prin urmare este protejat in baza Tratatului de la Waitangi. Exploatarea acestuia este limitata si monitorizata indeaproape. Se gaseste doar in Insula Sudica a noii Zeelande, cunoscuta in Maori ca Te Wai Pounamu – “Piatra verde de apa” (piatra solului) sau Te Wahi Pounamu – “Locul pietrei verzi”.
Se produceau unelte, arme si ornamente din jad nefrit si Hei-Tiki (pandantive de purtat la gat). Se considera ca aceste obiecte aveau propria lor mana, erau considerate mosteniri valoroase si adesea erau oferite ca daruri pentru petcetluirea unor acorduri importante.
In engleza nou Zeelandeza, numele folosit pentru jadul nefrit este “roca verde”. Larg utilizat pentru a descrie materialul folosit pentru articolele de bijuterii facute pentru comertul turistic, acesta este un termen impropriu care genereaza confuzie. Piatra trebuie denumita corect “nefrit” sau “jad nefrit”. Design-ul bijuteriilor maori cu nefrit este foarte popular printre localnici si turisti, desi uneori jadul utilizat este in prezent importate din Columbia Britanica si din alte parti ale lumii.
Istoria jadului in Mesoamerica
Jadul a fost un material rar si valoros in mesoamerica pre-columbiana. Singura sursa de la care diferitele culturi indigene (cum ar fi Olmec si Maya) putea obtine jad a fost situata in valea raului Motagua in Guatemala. jadul a fost in mare masura un bun de elita si de cele mai multe ori a fost sculptat in diverse moduri, utilizat ca material in care s-au sculptat hieroglife sau figurine simbolice. In general, materialul a fost extrem de simbolic si de multe ori a fost implicat in indeplinirea unor practici si ritualuri ideologice.
Astazi Guatemala produce jadit intr-o varietate de culori incepand de la lila-translucid, albastru, verde, galben, negru. Reprezinta, deasemenea, sursa de noi culori, inclusiv “jad-curcubeu” si “Aur-galactic”, un jadit negru cu intruziuni naturale de aur, argint si platina.
Istoria jadului in India
Templul Jain din Kolanpak sau Kolanupaka, aflat la 80 km de Hyderabad capitala statului Andhra Pradesh, are o vechime de 2000 de ani. Templul este emblematic pentru imaginile frumoase din Tirthankaras si are o imagine a Mahavira sculptata in intregime din jad mai mare de 5 picioare inaltime, (fiind cea mai mare roca de jad sculptata din intreaga lume).
Istoria jadului in China
In perioada neolitica sursele principale cunoscute de jad nefrit din China erau depozitele din zona ningshao in delta fluviului Yangtze (Liangzhu cultura 3400-2250 i.Hr.) si din zona provinciei Liaoning si Inner Mongolia (Hongshan cultura 4700-2200 i.Hr.). Inca din 6000 I.Hr. a fost exploatat jadul Dushan. In ruinele Yin ale dinastiei Shang (1600 I.Hr. la 1050 i.Hr.) in Anyang au fost evidentiate ornamente de jad Dushan in mormantele regilor Shang. jadul a fost folosit pentru a crea multe obiecte utilitare si ceremoniale incepand cu obiecte decorative de interior pana la costume de jad pentru inmormantare. jadul a fost considerat “piatra imperiala”.
De la cele mai timpurii dinastii chineze pana in prezent depozitele de jad, in cea mai mare parte, au fost utilizate nu numai in regiunea Khotan in vestul provinciei chineze Xinjiang, dar si din alte parti ale Chinei cum ar fi Lantian, Shaanxi. Aici a fost gasit jad nefrit de culoare alba si verzuie in cariere mici si ca prundis si bolovanis in raurile care curg din muntii Kuen-Lun spre nord in zona Takla-Makan.
Colectia de jad de rau a fost concentrata in raul Yarkand, jad Alb (Yurungkash) si jad negru (Karakash). In Regatul Khotan, pe parte sudica a drumului Silk, se plateau anual tributuri constand in cel mai pretios jad de culoare alba. Acesta era dus la curtea imperala chineza, unde era transformat in obiecte de arta de catre artizani calificati in jad.
jadul a fost considerat mai valoros decat aurul sau argintul.
In China jadul a devenit materialul preferat al manufacturierilor de obiecte scolare, precum periile utilizate in caligrafiere si chiar pentru mustiucurile pipelor de opiu, datorita convingerii ca respirarea prin jad le-ar fi conferit longevitate fumatorilor.
jaditul de culoare verde-smarald luminos, roz, lavanda, portocaliu si maro a fost importat din Birmania in China numai dupa anul 1800. Varietatea verde-viu a devenit cunoscuta sub numele de jad Feicui sau Kingfisher. Acesta a inlocuit rapid nefritul ca varietate de jad imperial.
In lunga istorie a artei si culturii imensului imperiu chinez jadul a avut intotdeauna o semnificatie speciala, comparabila cu semnificatia aurului si diamantelor in Occident. jadul a fost folosit nu numai pentru cele mai fine de obiecte si figurine de cult, ci si pentru gravarea mobilierului din mormintele membrilor familiei imperiale de rang inalt.
Istoria jadului in Corea
numarul 191 din Tezaurul national Corean reprezinta o coroana de aur cu jad, ce a fost excavata din Heavenly Horse Tomb a Silla si dateaza din secolul 5 D.Hr..
Utilizarea jadului si a altor roci verzi are o traditie veche in Coreea (c. 850 BC – d.Hr 668). jadul se gasea intr-un numar redus de mine si morminte. Productia mestesugareasca din sudul Coreei folosea materiale precum jadul, microclinul, jaspul, etc, provinite din Orientul Mijlociu – Mumun Pottery (c. 850-550 i.Hr.).
sursa:www.pietresemipretioase.info
Jadul “Quetzal”- jaditul verde luminos din Guatemala – a fost pretuit de culturile mesoamericane, ca si jadul “Kingfisher” – roca de culoare verde-viu din Burma – a devenit piatra preferata a carturarilor si imparatilor chinezi dupa anul 1800. Burma (Myanmar) si Guatemala sunt in prezent sursele principalele pentru bijuteriile de jadit si Canada este sursa de nefrit lapidar. Jadul nefrit a fost folosit mai mult in China inainte de anul 1800, dar si in noua Zeelanda, pe coasta Pacificului si coastele atlantice ale Americii de nord, Europa neolitica, si Asia de Sud-Est. In afara de cultura mezoamericana, jaditul a fost folosit si de culturile neolitice japoneza si europeana.
Jadul isi are originile in China legendara cand era socotita o piatra regala. La inceput, obiectele de jad erau unelte folosite in munca si viata cotidiana. Ulterior au aparut obiecte ornamentale din jad, care au devenit simboluri ale avutiei si puterii. Multe obiecte sunt din domeniul religios si superstitios, fiind invaluite intr-o nuanta misterioasa. Oamenii purtau obiecte de jad pentru a inlatura si a evita nenorocirile, mancau jad pentru a fi longevivi si isi imbracau mortii cu costume de jad pentru a fi pastrat permanent cadavrul. Jadul a devenit un lucru nelipsit din viata chinezilor in antichitate. In acelasi timp, jadul a fost cunoscut si de catre civilizatia Mayasa, dar obiectele care ne-au parvenit din aceasta parte a lumii sunt mai rare deoarece aici s-a instituit o taxa pe jad, ceea ce a dus la limitarea folosirii lui.
Importat din China patrunde in Europa abia incepand cu secolul al saisprezecelea. Obiectele de jad aduse de spanioli din Lumea Noua au fost denumite “piedra de hijada”, care a devenit in franceza “ejade” si in final, “jad”.
Mit si Realitate
Conform mitului chinez al creatiei dupa ce omul a fost creat, el a pribegit pe pamant neajutorat si vulnerabil la atacurile animalelor salbatice. Maniat Dumnezeu a avut mila de el si ia facut un fals curcubeu in jad, pe care la aruncat pe pamant la om pentru ca acesta sa se descopere si sa se protejeze cu el.
Unii carturari au sugerat ca civilizatia chineza a fost construita in jurul jadului. Cunoscut sub numele de “Piatra de Rai”, jadul a fost mult mai valoros decat aurul sau pietrele pretioase in China imperiala si a fost considerat o punte de legatura intre cer si pamant. Pretuit atat pentru frumusetea sa, cat si pentru valoarea sa simbolica jadul a fost purtat in mod traditional ca talisman de chinezi si prelucrat in diferite obiecte.
Conform altui mit jadul s-a cristalizat din lumina Lunii ce rasarea in spatele muntiilor sfinti. Era piatra regala si se credea ca este materializarea principiilor cosmice si ca poseda cele cinci virtuti ale filosofiei chineze: compasiune, modestie, curaj, justitie si intelepciune, insa si binevointa, stiinta, virtute, puritate, rezistenta, inventivitate si moralitate.
Semnificatia jadului
Venerat pentru duritatea si textura sa jadul simbolizeaza cosmosul, averea, puterea politica, securitatea, o stare buna de sanatate si putere. In China cicade de jad erau puse pe limba mortilor pentru a le grabi invierea; porcii de jad semnificau prosperitatea, discurile de jad reprezentau cerul si o bucata de jad inchisa intr-un patrat semnifica pamantul.
Carturarii confucianisti au comparat cele 11 virtutii ale jadului cu modele comportamentale umane. Confucius insusi echivala piatra cu inteligenta, adevarul, loialitatea, justitia, puritatea si umanitatea. El a folosit piatra pentru a simboliza ideea de a junzi, idea de om nobil sau superior. Alchimistii taoisti puneau praf de jad in elixiruri sperand ca acestea ii face nemuritori.
Imparatii comunicau cu zeii prin intermediul discurilor de jad; si poetii chinezi numeau pielea femeilor frumoase “parfum de jad” si sexul femeii “poarta de jad”. O bomboana de jad era oferita in mod traditional nou-nascutilor. Cadouri de jad erau frecvent date mita pentru a corupe oficialii chinezi. In jocurile atletice pentru cel de-al doilea si al treilea loc concurentii primeau trofee de aur si fildes, iar castigatorii primului loc erau premiati cu jad.
Chinezii sau japonezii nu au nici o ezitare in cumpararea unei piese bune de jad, pentru a o oferi familiilor sau prietenilor lor pentru noroc. Oferirea de jad unui asiatic transmite o senzatie speciala.
Istoria jadului la Maori
Jadul nefrit in noua Zeelanda este cunoscuta ca pounamu in limba Maori, jucand un rol important in acesta cultura. Este considerat o taonga sau o comoara si prin urmare este protejat in baza Tratatului de la Waitangi. Exploatarea acestuia este limitata si monitorizata indeaproape. Se gaseste doar in Insula Sudica a noii Zeelande, cunoscuta in Maori ca Te Wai Pounamu – “Piatra verde de apa” (piatra solului) sau Te Wahi Pounamu – “Locul pietrei verzi”.
Se produceau unelte, arme si ornamente din jad nefrit si Hei-Tiki (pandantive de purtat la gat). Se considera ca aceste obiecte aveau propria lor mana, erau considerate mosteniri valoroase si adesea erau oferite ca daruri pentru petcetluirea unor acorduri importante.
In engleza nou Zeelandeza, numele folosit pentru jadul nefrit este “roca verde”. Larg utilizat pentru a descrie materialul folosit pentru articolele de bijuterii facute pentru comertul turistic, acesta este un termen impropriu care genereaza confuzie. Piatra trebuie denumita corect “nefrit” sau “jad nefrit”. Design-ul bijuteriilor maori cu nefrit este foarte popular printre localnici si turisti, desi uneori jadul utilizat este in prezent importate din Columbia Britanica si din alte parti ale lumii.
Istoria jadului in Mesoamerica
Jadul a fost un material rar si valoros in mesoamerica pre-columbiana. Singura sursa de la care diferitele culturi indigene (cum ar fi Olmec si Maya) putea obtine jad a fost situata in valea raului Motagua in Guatemala. jadul a fost in mare masura un bun de elita si de cele mai multe ori a fost sculptat in diverse moduri, utilizat ca material in care s-au sculptat hieroglife sau figurine simbolice. In general, materialul a fost extrem de simbolic si de multe ori a fost implicat in indeplinirea unor practici si ritualuri ideologice.
Astazi Guatemala produce jadit intr-o varietate de culori incepand de la lila-translucid, albastru, verde, galben, negru. Reprezinta, deasemenea, sursa de noi culori, inclusiv “jad-curcubeu” si “Aur-galactic”, un jadit negru cu intruziuni naturale de aur, argint si platina.
Istoria jadului in India
Templul Jain din Kolanpak sau Kolanupaka, aflat la 80 km de Hyderabad capitala statului Andhra Pradesh, are o vechime de 2000 de ani. Templul este emblematic pentru imaginile frumoase din Tirthankaras si are o imagine a Mahavira sculptata in intregime din jad mai mare de 5 picioare inaltime, (fiind cea mai mare roca de jad sculptata din intreaga lume).
Istoria jadului in China
In perioada neolitica sursele principale cunoscute de jad nefrit din China erau depozitele din zona ningshao in delta fluviului Yangtze (Liangzhu cultura 3400-2250 i.Hr.) si din zona provinciei Liaoning si Inner Mongolia (Hongshan cultura 4700-2200 i.Hr.). Inca din 6000 I.Hr. a fost exploatat jadul Dushan. In ruinele Yin ale dinastiei Shang (1600 I.Hr. la 1050 i.Hr.) in Anyang au fost evidentiate ornamente de jad Dushan in mormantele regilor Shang. jadul a fost folosit pentru a crea multe obiecte utilitare si ceremoniale incepand cu obiecte decorative de interior pana la costume de jad pentru inmormantare. jadul a fost considerat “piatra imperiala”.
De la cele mai timpurii dinastii chineze pana in prezent depozitele de jad, in cea mai mare parte, au fost utilizate nu numai in regiunea Khotan in vestul provinciei chineze Xinjiang, dar si din alte parti ale Chinei cum ar fi Lantian, Shaanxi. Aici a fost gasit jad nefrit de culoare alba si verzuie in cariere mici si ca prundis si bolovanis in raurile care curg din muntii Kuen-Lun spre nord in zona Takla-Makan.
Colectia de jad de rau a fost concentrata in raul Yarkand, jad Alb (Yurungkash) si jad negru (Karakash). In Regatul Khotan, pe parte sudica a drumului Silk, se plateau anual tributuri constand in cel mai pretios jad de culoare alba. Acesta era dus la curtea imperala chineza, unde era transformat in obiecte de arta de catre artizani calificati in jad.
jadul a fost considerat mai valoros decat aurul sau argintul.
In China jadul a devenit materialul preferat al manufacturierilor de obiecte scolare, precum periile utilizate in caligrafiere si chiar pentru mustiucurile pipelor de opiu, datorita convingerii ca respirarea prin jad le-ar fi conferit longevitate fumatorilor.
jaditul de culoare verde-smarald luminos, roz, lavanda, portocaliu si maro a fost importat din Birmania in China numai dupa anul 1800. Varietatea verde-viu a devenit cunoscuta sub numele de jad Feicui sau Kingfisher. Acesta a inlocuit rapid nefritul ca varietate de jad imperial.
In lunga istorie a artei si culturii imensului imperiu chinez jadul a avut intotdeauna o semnificatie speciala, comparabila cu semnificatia aurului si diamantelor in Occident. jadul a fost folosit nu numai pentru cele mai fine de obiecte si figurine de cult, ci si pentru gravarea mobilierului din mormintele membrilor familiei imperiale de rang inalt.
Istoria jadului in Corea
numarul 191 din Tezaurul national Corean reprezinta o coroana de aur cu jad, ce a fost excavata din Heavenly Horse Tomb a Silla si dateaza din secolul 5 D.Hr..
Utilizarea jadului si a altor roci verzi are o traditie veche in Coreea (c. 850 BC – d.Hr 668). jadul se gasea intr-un numar redus de mine si morminte. Productia mestesugareasca din sudul Coreei folosea materiale precum jadul, microclinul, jaspul, etc, provinite din Orientul Mijlociu – Mumun Pottery (c. 850-550 i.Hr.).
sursa:www.pietresemipretioase.info